Iubirea e comoara celor putini, e energia divina ce-ti da aripi... si ingerii au aripi, si demonii, din pacate. Iubirea de sine, iubirea aproapelui? Ce-s astea? Niste pietre slefuite intr-un muzeu al credintei, unde toti intram dar nu putem descuia vitrinele. Ne dam mari si tari, ranjind la sticla.

Iubirea e oarba si nici macar nu stie carte (cum spune o vorba hatra din popor). Ceea ce ne diferentiaza e ce urmeaza zvacnirii de inceput. Cum si daca slefuim pietrele. Cum si daca le intarim.

Tot in acest muzeu iubirea de sine devine deseori iubire lumeasca. Mandria. Intram dintr-o camera in alta, ne lasam imaginea in urma reflectata intr-un dejavu diafan prin sticla pe pietre, pentru cei ce vor urma. Si altcineva e nevoit s-o poarte mai departe, asa goala si lipsita de viata. Probabil ca-s rare cazuri cand cei doi reusesc sa armonizeze una cu alta, sa-si elibereze sinele de orice traire egoista si sa dea totul, si nu numai lumeste.

Si asa pietrele se slefuiesc cu lacrimi si suspine, cu tot ce tine de pasiunea unui inceput de dragoste, cu ofuri si mirosuri nocturne, cu zambete fugare si mangaieri. Si raman acolo. Toti slefuim pietrele altcuiva pana gasim una ce ni se pare potrivita noua, o mai cizelam si noi si poate poate reusim s-o scoatem din colivia sa.

Toate pietrele au sufletul lor. Si ca orice bucata hada de caldaram se incapataneaza la slefuire. Fiind atat de abrazive si corodate de imagini pierdute nici nu-si inchipuie, in mandria lor, ca vizitatorii n-au slefuit nestemate, ci doar au vazut si au deprins cum se face. Prin cele mai simple si utile metode, mai ales cand incapatanarea e la rang de virtute.

De ce iubim? Ne pierdem cu firea? Simti ca vrei si ca poti sa dai totul? Sau ne uitam la aparente mai intai? Chimia functioneaza, orice s-ar spune, vizual mai intai, si imediat la feromoni. Cand feromonii o iau inainte esecul e clar, daca mintea e obturata si atractia se bazeaza doar pe asta.

Basmele spun ca tot ce e frumos tine 3 zile. Unoeri, in viata, e la fel. Ai 3 zile sa traiesti, la sfarsitul carora esti convins ca au trecut 3 ani si la sfarsitul carora totul se naruie intr-o clipita. Si incepe calvarul regasirii a ce era inainte de basm.

Am invatat ca Dumnezeu nu-ti da masina, nu-ti da serviciu, nu da dragoste, de fapt nu da nimic gratis, iti da oportunitati, te lasa sa lupti pentru ce crezi ca ti se cuvine si in concordanta cu luptele trecute; si tu alegi, mai bine, mai rau sau si mai rau. Pana te regasesti si te accepti... sau macar incepi.